Albert Camus: Sângele maghiarilor

Nu sunt printre cei care vor ca poporul maghiar să ia armele din nou într-o insurgență sortită strivirii, în fața unei comunități internaționale care nu-și va menaja nici aplauzele, nici lacrimile virtuoase, dar care se va întoarce mai apoi la papucii de pat, cum fac sportivii din tribune, duminică seara, după un meci de cupă.
Există deja prea multe morți în arenă și nu putem fi generoși decât cu propriul nostru sânge. Sângele maghiar s-a arătat prea prețios pentru Europa și pentru libertate ca noi să nu-l invidiem până la ultima picătură.
Dar nu mă număr nici printre cei ce cred că poate exista vreun compromis, fie cu totul resemnat, fie doar provizoriu, cu un regim al terorii, care are la fel de multă dreptate să se numească socialist pe câtă aveau călăii Inchiziției să se intituleze creștini.
La această zi aniversară a libertății, aş dori din tot sufletul ca rezistenţa tăcută a poporului maghiar să continue, să se întărească și, repercutată prin toate vocile pe care i le putem oferi, să obțină din partea opiniei publice internaționale boicotul unanim față de opresorii săi.
Iar dacă această opinie publică este prea nevertebrată și egoistă ca să facă dreptate unui popor martir, dacă vocile noastre sunt și ele prea slabe, sper ca rezistenţa maghiară să continue, încă, până când statul contrarevoluționar se va prăbuși peste tot sub povara propriilor minciuni și contradicții.
Ungaria învinsă și încătușată a făcut mai mult pentru libertate şi dreptate decât orice popor în ultimii douăzeci de ani. Dar pentru ca această lecție să-i atingă și să-i convingă pe occidentalii care și-au astupat ochii și urechile, trebuia, și nu e confortabil pentru noi, ca poporul maghiar să verse atâta sânge, cât ni s-a uscat nouă în memorie.
În singurătatea în care se află acum Europa, nu avem decât o modalitate de a fi credincioși Ungariei: să nu trădăm, niciodată și nicăieri, cauza pentru care au murit combatanții maghiari, să nu-i îndreptățim, niciodată și nicăieri, fie și indirect, pe cei care i-au ucis.
Ne va fi greu să fim vrednici de astfel de sacrificii. Dar trebuie să încercăm acest lucru, într-o Europă în fine unită, uitând certurile noastre, îndreptând greșelile noastre, înmulțind creațiile noastre și solidaritatea.
Credința noastră e că există în lume, paralelă cu forța constrângerii și morții ce întunecă istoria, o forță a convingerii și a vieții, o mişcare imensă de emancipare care se numeşte cultură și care, de asemeni, apare prin creație liberă și lucrare liberă.
Muncitorii și intelectualii maghiari, lângă care stăm astăzi cu tristețe neputincioasă, au înţeles acest lucru și ni l-au făcut mai pe-nțeles. De aceea, dacă mâhnirea lor e și a noastră, și speranța lor ne aparține. În ciuda suferinței, lanțurilor, exilului lor, ne-au lăsat o moștenire regală pe care trebuie să o merităm: libertatea, pe care nu numai că au ales-o, ci ne-au și dăruit-o, într-o singură zi!

- traducere și adaptare radugo; vezi texul în franceză, maghiară, germană și engleză: link -