leapşa de la eye-contact

In principio erat Verbum... (Pagină dintr-un evangheliar anglo-saxon, Sankt Petersburg, sec. VIII).

eye-contact mi-a transmis o leapşă care m-a cam pus în încurcătură. Am să încerc să dau un răspuns cam aproximativ şi cam indirect.
Tema: cuvinte şi expresii româneşti care îmi plac.
Problema e că mi-ar fi fost mult mai uşor să le găsesc pe cele care nu-mi plac. De exemplu, au sunat întotdeauna groaznic cuvintele pe care le auzeai în trecut la lăudătorii lui Ceaşcă şi ai PCR: vibrant omagiu, chezăşie, înaltele culmi ale progresului şi civilizaţiei etc. La fel de odioase sunt cele pe care le auzi la politicienii de acum: a scoate cuvântul integrare din contextul analizei matematice şi a-l raporta la nişte meschinării politiceşti mi se pare aproape o blasfemie. Deşi, până la urmă, şi aceste cuvinte sunt frumoase dacă ştii să le aşezi într-o frază care are ceva de spus.
Mi-a dat o idee cu privire la ceea ce să scriu Stelian, care, dezbătând pe blogul său conceptul de prost şi noţiunea de prostie (sau invers), extrage din dicţionarul de sinonime următoarea definiţie:

PROST adj., s., adv. 1. adj., s. bleg, nătăfleţ, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. şi pop.) năuc, (pop. şi fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. şi reg.) nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. şi fam.) şui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruţ, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălâmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleţ, (Mold.) cherapleş, (prin Transilv., Mold. şi Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. şi Olt.) lud, (Transilv. şi Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. şi Maram.) şuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălăşman, (prin Olt. şi Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleţ, găgăuţă, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai eşti, amice, de-ai putut să faci aşa ceva!)

Gândiţi-vă, deci, câte poţi să spui despre un prost în limba română: să zici despre un prostănac că e năbârgeac şi despre un chiomb că e bleomb! Ba mai mult, dicţionarul de sinonime nu surprinde toată gama de expresii pe care le scoate limba română în sincronie cu nervii şi exasperarea la care îndeobşte te aduce un prost: prost de bubuie, prost de dă în gropi, prost ca noaptea, bătut în cap cu ciocanul, prostul satului, prost bâtă, prost ca gardul, prost ca **la, prost de pute, prost de stinge etc.
Nu la fel stau lucrurile atunci când avem de-a face cu deştepţii:

INTELIGÉNT adj. 1. ager, deştept, dibaci, iscusit, isteţ, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. şi reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. şi Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocoş, ştram, (înv.) scornaci, (fig.) dezgheţat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, deştept, înţelept. (O faptă ~.)

Sunt câteva cuvinte, puţine, cărora parcă li s-a dat numai din politeţe un loc în dicţionar. Cel mai interesant mi se pare scornaci, care face o binevenită joncţiune între inteligenţă şi inventivitate. Aş adăuga o expresie pe care am găsit-o într-un text popular, şi anume adus de cap („cu scaun la cap“ e una din cele mai tâmpite sintagme pe care le ştiu). Mă surprinde oarecum prezenţa cuvântului marghiol printre sinonimele lui inteligent, dat fiind că femininul este folosit de obicei ca antonimul lui. Se observă că o parte din aceste cuvinte capătă mai multă viaţă doar atunci când sunt folosite în sens ironic („băi inteligentule“ sau „isteţule“).
Extrem de simpatice sunt sinonimele de la nebun:

NEBÚN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, ţicnit, (livr. şi peior.) sonat, (pop. şi fam.) apucat, candriu, căpiat, deşucheat, strecheat, (înv. şi reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. şi Ban.) bolând, (Ban.) pălăurat, (Olt. şi Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrântit, ţăcănit. (O persoană ~.)
SMINTÍT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, ţicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deşucheat, pălăvatic, silhui, (înv. şi reg.) prilestit, (reg.) şucheat, tui, (Mold.) tuieş, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, ţăcănit. (Ce tip ~!)

Avem şi aici nişte expresii superbe (toate implicând verbe de mişcare) ca: dus cu sorcova, dus cu pluta, plecat de-acasă, sărit de pe fix etc. Interesant e că dicţionarul adaugă, spre ilustrare, o exclamaţie: „Ce tip smintit!“, ceea ce confirmă caracterul mai degrabă spectacular decât patologic pe care îl are nebunia în viziune românească.
Ce voiam să spun cu exemplele de mai sus e că limba ce-o vorbim pare mai dulce când apelează la peiorative şi devine plictisitoare într-un discurs encomiastic. Trebuie să depui un efort îngrozitor ca să scoţi din tine câteva propoziţii frumoase despre ceva sau cineva. Dar ăsta e unul din puţinele neajunsuri ale limbii române, care, apropo de subiectele fierbinţi ale zilei, este infinit mai expresivă decât limba italiană, de exemplu. Fiind cea mai corcită dintre limbile romanice, este de departe şi cea mai picantă. Totul e să ştim să o folosim.
De dragul jocului, înşir nişte cuvinte şi expresii aici (special thanks to Ispirescu, Creangă, Caragiale, Ion Barbu):

• matracucă
• piţipoancă
• marţafoi
• mangafa
• ţambalagiu
• uvedenrode
• icusar
• măselariţă
  
• damblagiu
• pieziş
• scufundiş
• desluşit
• creiţar
• zăbavă
• avrămeasă
• cristineasă
• alămori
• încurarea cailor
• furuncoleu (furnicoleu)
• ultima găină din coteţ
• căţelul pământului
• buricul pământului
• vântul turbat
• apa sâmbetei
• îmi poartă sâmbetele
• vesel nevoie mare
• murea şi învia de bucurie
• de când se scria musca pe părete
• pe unde n-a ajuns toporul încă
• pe unde şi-a înţărcat dracu copiii
• pasă cu Dumnezeu
• pe lumea asta albă
• toate-s pe dos şi nunta marţea

Voiam să închei, dar mi-am adus aminte că am un descântec de iele absolut criminal; asta ca să vedeţi cât de pitorească poate fi limba română (din opusculul lui Lazăr Şăineanu Ielele, Dânsele, Vântoasele, Frumoasele, Şoimanele, Măiestrele, Milostivele, Zânele. Studiu de mitologie comparativă, Bucureşti, 1886, p. 10-11):

Au purces (N.) astăzi pe cale, pe cărare, gras ca o slănină şi rumen ca o călină. Când au fost la mijloc de cale, de cărare, l-au întâlnit Doamnele, Domniţele, Ierodiecele, adecă Zânele şi Ielele, cu săgetături şi cu întâlnituri şi cu de-Dânsele, şi pe dânsul l-au pus cântecul să-l cânte, jocul să-l joace, pietrele să le farme şi lemnele să le frângă. El cântecul n-au cântat şi jocul nu l-au jucat, pietrele nu le-au farmat şi lemnele nu le-au frânt. Dar ele, unde nu s-au mâniat şi s-au supărat, pe dânsul de părul capului l-au luat, în susul ceriului l-au ridicat, în pământ, cînd l-au trântit, loc în pământ s-a făcut, carnea pe trup i-au măcit şi vinele i-au zgârcit şi puterea i-au băut din creierii capului, din viderea ochilor, din rânză, din osânză, din baierile inimei, şi pe lângă drum l-au dat şi zi de moarte i-au pus…

Aşa-i că vi s-a făcut oleacă părul măciucă? După ce vă reveniţi, luaţi leapşa de la mine: Speranţa, Tibişor, Ştefania, Dida, Mihai, Ştefan, Ioana & Alecsandra, Clover Shaped Screwdriver, Anielle şi Teo, .