色，戒

Când am aflat de la Răzvan despre moartea lui Heath Ledger, am vrut să pun ceva legat de el pe blog. Dar, prea multe despre acest actor nu ştiu: l-am văzut în Brokeback Mountain, unde mi-a plăcut, şi am încercat să-l văd în Brothers Grimm, ceea ce n-a fost posibil, din cauză că primele 30 de minute, cel puţin, sunt o aiureală. Aşa că am să-l omagiez pe Heath Ledger scriind o cronică la... un alt film al lui Ang Lee (regizorul Brokeback Mountain-ului), 色，戒 (Se, jie, tradus în engleză: Lust, Caution, 2007).
Nota: 9 (nouă)

Acţiunea filmului este plasată pe undeva pe la 1940, în timpul ocupaţiei japoneze a unei părţi a Chinei, incluzând Shanghaiul. Aici îi avem pe domnul Yee (Tony Leung Chiu Wai), un om înstărit, aflat în legătură (din interes, nu din plăcere) cu ocupanţii, şi pe tânărul Kuang Yu Min (Lee-Hom Wang), care pune în scenă piese patriotice. Dar adevărata eroină este Wong Chia Chi (Wei Tang), care este însărcinată de Kuang Yu Min să-l seducă pe domnul Yee. E, aparent, vorba de politică, spionaj şi sex.
Derularea scenariului prezintă însă nişte surprize foarte interesante. Mişcarea conspiratorilor lui Kuang Yu Min este departe de a fi cea clasică, prezentă în filmele cu ilegalişti comunişti. Un motiv ar fi şi ăsta, că nici naţionalismul chinez nu e ceea ce e prin alte părţi. (Fac o paranteză: sunt interesante particularităţile morfologice ale stângii şi dreptei de pretutindeni, pe care, de obicei, le judecăm după stânga şi dreapta europene. Avem însă cazul Chile, de exemplu, unde stânga influenţată de ideile socialismului creştin şi ale aşa-numitei teologii a eliberării a favorizat mai mult Biserica decât dreapta. Iar în China, comunismul n-a avut probleme cu ideea naţională.) Din acest motiv, dar nu numai, filmul a avut un impact deosebit în Taiwan, dar a fost primit cu mare prudenţă de China comunistă (o confirmare că titlul Lust, Caution e unul... inspirat).
Ang Lee, care îşi cataloghează filmul drept deranjant de anti-patriotic, aduce în derizoriu, în cel puţin două momente, patriotismul şi, odată cu el, tot ce ţine de politic (nepunând la socoteală crâmpeiele din piesa lui Kuang). Mai întâi, când mişcarea lui Kuang se pune în... mişcare şi vrea să treacă de la scenă la viaţa reală. Şi, ce poţi să faci când patria te cheamă s-o slujeşti? Trebuie să ucizi pe cineva! Că ăsta e, cică, patriotismul. De unde jena firească a conştiinţelor „ilegaliştilor“, care „uciseseră“... dar numai pe scenă. Apoi, o secvenţă dintr-o sală de cinema, în care filmul e întrerupt şi sunt prezentate nişte mici segmente propagandistice. Evident, vă imaginaţi reacţia sălii, formată, desigur, în majoritate, din chinezi (patrioţi, până la proba contrarie).
Dacă ideile politice sunt înfăţişate ca penibile şi vane, nu acelaşi lucru se întâmplă cu personajele lui Ang Lee, care este un psiholog foarte bun şi ştie să redea, cu minuţiozitate, la fel ca în Brokeback Mountain, emoţiile personajelor. Aici este ajutat şi de distribuţie, care îl are în centru pe impecabilul Tony Leung Chiu Wai (a nu se confunda cu Tony Leung Ka Fai, care a jucat în L'amant al lui Jean-Jacques Annaud şi care e şi el hong-konghez, şi el un actor bun). Tony Leung Chiu Wai (foto) este stăpânul unui limbaj actoricesc pe cât de minimalist, pe atât de polisemantic şi de ambiguu şi este incapabil să greşească exagerând sau omiţând vreun gest. Probabil că i-a contaminat cu această ştiinţă a actoriei pe mai tinerii Lee-Hom Wang şi Wei Tang. Interesant ar fi de ştiut cu câtă acurateţe schimbă replicile, din limbi şi dialecte diferite.
Există însă la Ang Lee ceva care nu-mi place. Asta trecând peste faptul că filmul e cam lung (fără a fi însă plictisitor). Ang Lee e parcă prea perfecţionist. Dintre filmele lui, eu am mai văzut Brokeback Mountain (cam hollywoodian, totuşi) şi 卧虎藏龙, Crouching Tiger Hidden Dragon (cu un Chow Yun-Fat care te... coboară pe pământ, mai ales dacă ai făcut cunoştinţă cu imponderabilitatea lui Takeshi Kaneshiro din Casa pumnalelor zburătoare). Ambele suferă de aceeaşi „hibă“ ca şi Se, jie: sunt prea tehnice şi nu lasă loc la surprize din punct de vedere artistic. Borges zicea că marii poeţi au scris întotdeauna şi versuri proaste, din politeţe faţă de cititor. Altfel, cum ar descoperi şi cum ar ţine minte cititorul versurile bune?... Şi îmi vine în cap şi lecţia despre cub a lui Nichita Stănescu: cubul perfect e mai puţin interesant decât cel care are un colţ spart.
Regizorul taiwanez preferă deci filmele perfecte şi această perfecţiune o sesizezi la nivelul imaginii, care nu te înşeală niciodată. Ştii că n-ai să vezi, în acel azuloscurocasinegro, nici o pată discordantă. Tot filmul are o continuitate desăvârşită şi asigurată, în bună parte, de recurenţa unor secvenţe simple şi previzibile, precum cele în care se joacă mah-jong (un fel de rummy, cred), de exemplu. Până şi scenele de sex sunt atât de naturalist filmate, încât zici că se petrec aievea.
Această perfecţiune enervantă nu pare să fie cea mai bună cale spre o capodoperă, dar filmul Se, jie este, zic eu, un film foarte bun. Şi probabil că era necesar, totuşi, un Ang Lee care să echilibreze just balanţa dintre lust şi caution.

P.S. Pentru mai multe detalii şi un trailer al filmului, consultaţi imdb-ul sau mergeţi mai degrabă aici: link.
P.P.S. Circulă pe net o subtitrare la Se, jie (bine, nu mai e cazul să vă spun: eu nu l-am văzut la calculator, ci la Veneţia, când am fost anul trecut şi filmul a luat Leul de aur), subtitrare în care se spune: traducerea şi adaptarea: Asia Team Romania (c) www.subs.ro. Traducãtorii din echipã: gligac2002, AMC, Lovendal, Meredith Grey, Trinity. Aceşti oameni au făcut o treabă foarte bună şi este minunat, cred, faptul că există nişte persoane care se ocupă cu aşa ceva.