Sebastian

înainte să cobor am trecut
printr-un câmp de soldaţi şi la margine
razele unui corp astral
îmi împungeau carnea cea mai lăuntrică
însetate suliţi

Sebastian am strigat mă înţepi
bagă-ţi lumina înapoi în tine
Sebastian mă urzici

tot universul se comprimă atunci într-un
bulgăre de sânge din care cuvintele
de data asta refuzau să iasă

de ce mă chemi pe nume mă întreba victima
eu nu sunt Sebastian ci Ereticul
sunt cel ce nu sunt deci
nu sunt cel ce sunt
numele nu-mi e le una cu lumina
ci cel mult cu umbra mea
care nu te lasă

că ştiu eu bine cine eşti
şi ce drac mi te-a adus în cale să-mi zâmbeşti
na scot şi eu limba la tine e bine
zâmbetul tău e minciună şi orice
zâmbet e minciună
zâmbetul trebuia de mult interzis

lumina lui Sebastian însă tăcea
întinzându-se deasupra tuturor copacilor
proiectând în câteşşaişpatru dimensiunile
dâre sângeroase de asfinţit

Sebastian am strigat nu mai am loc să dorm
bagă-ţi lumina înapoi în tine
Sebastian cine te-a pus
să mă urmăreşti

tot universul se comprimă atunci într-un
bulgăre de sânge din care cuvintele
în retroversiunea temporală
primăvară iarnă toamnă vară primăvară
ieşeau ca săgeţile

de ce mă chemi pe nume mă întreba
eu sunt Sebastian sunt Etericul
şi cine ţi-a băgat în minte chestia cu urmăritul
ce sunt eu Mossadul să te spionez
sau nea Pandele să te pândesc
chiar nu-mi pasă nici de dormitul
nici de nedormitul tău

spunând aceste cuvine
lumina lui Sebastian se enstazie pentru totdeauna
şi întoarsă în sine
răcorea amurgul îl făcea
suportabil şi liniştit
plăcut la vedere ochiului
tăcut la auzire urechii
întocmai ca filmele lui Kim Ki-duk

poza: Sfântul Sebastian în viziunea lui Jan Verkade (ulei pe pânză, 1892); postul e o replică la povestea Sperei.