În ultimele articole ale lui Horia-Roman Patapievici putem citi, relative la Băsescu, o dezamăgire, o deconcertare şi o disperare oarecum explicabile. Să le luăm pe rând, metodic, aşa cum le-ar analiza şi cunoscutul filozof român.
1. Dezamăgirea.
După '90, în laboratoarele revistei 22 şi ale Alianţei Civice, s-a creat profilul moral al unui nou arhetip de politician român, şi anume arhetipul Coposu. Acest profil îngloba trăsături precum cinstea, loialitatea, consecvenţa faţă de propriile principii, refuzul compromisurilor şi, bineînţeles, anticomunismul, antisecurismul şi antifesenismul. Murind seniorul care a inspirat toată această construcţie ideală, intelectualii români au vrut să creadă că există cineva pe lumea asta care încarnează în continuare arhetipul (cum se întâmpla cu duhul lui Ilie), astfel că s-a ajuns la Emil Constantinescu, într-o primă fază, iar acum, într-o fază pe care am putea-o numi terminală, la Băsescu. În mod normal, numai un ţicnit sau un răuvoitor ar putea face apropieri între Băsescu şi Coposu. Şi cu toate astea, doi dintre intelectualii lui Băsescu (Traian Ungureanu şi Cristian Preda) au exersat la mandolina apologiei băsesciene şi această maneluţă chinuită, pe motiv că atât Băsescu, cât şi Coposu, ar fi fost persecutaţi şi calomniaţi de mediile politice şi de mediile mediatice, ca să le zic aşa.
Acelaşi gen de exerciţiu apare şi în ultimele editoriale patapieviciene, în care Băsescu şi compania sunt asemănaţi cu nişte evrei persecutaţi de nazişti. Mă rog, se folosesc cuvinte precum cecitate, energumen, mistificare, dar ideea de bază e că noi, petroliberalii şi oligarhii şi vai de capul nostru ce mai suntem, funcţionăm când auzim de Băsescu aşa cum funcţionau naziştii când era vorba de evrei. Era mai simplu, încaltea, să fi spus: Patriciu e Hitler, Radu Gonciar, temutul blogăr botoşănean, e Goebbels şi din pricina lor Băsescu suferă la Cotroceni mai ceva ca la Auschwitz; dar, sigur, nişte cuvinte mai frumoase contează la anvergura receptării unei idei.
Mi se pare clar că asemenea comparaţii sunt deplasate (dacă nu chiar paranoice) şi vin pe un fond de dezamăgire. Gândiţi-vă că, acum, după palma bătută cu Hrebenciuc, după rateul total care e guvernul Boc, după EBA, Ridzi şi Udrea, a apărut şi dobitocul de Mircea Băsescu. Poate se aştepta Patapievici ca fratele Cârmaciului să fi sărit mai departe de trunchi, dar e clar că nu se aştepta să fie aşa un tălâmb.
2. Deconcertarea.
Dacă urmăreşti stilul ultimelor articole, vezi că Patapievici şi-a pierdut coerenţa. Ca tematică, se învârte în jurul cozii; iată cum se numesc ultimele trei articole:
- Cultura democratică şi consensul urii
- Despre ura care s-a încetăţenit printre noi (1)
- Ţintă Traian Băsescu - să-l urâm!
Ideea centrală e aceeaşi: societatea română e una care ghettoizează prin mecanismele urii şi, mai particular, anti-Băsescu e echivalent cu anti-semit. (O idee absurdă, dar, în fond, de ce m-ar interesa, că doar nu e localizată în capul meu. Şi-aşa sunt de partea cealaltă, unde sunt ăia răi, cu conspirativita morală avansată.) Repetiţia ideilor acestora merge până la literă: o parte dintre afirmaţiile din Despre ura care s-a încetăţenit printre noi (1) se regăsesc cuvânt cu cuvânt în Ţintă Traian Băsescu - să-l urâm!, de parcă un şcolar leneş ar fi luat cu copy-paste un referat de pe wikipedia.
Sursa acestei palifrazii este deruta lui Patapievici, care uită mereu că Băsescu e departe de a fi vreun Soljeniţân sau Havel sau, mai nou, vreun Benjamin Fondane şi simte, aşa cum simţim cu toţii, că şefu' e doar o combinaţie jalnică de Hrebenciuc, Becali şi Talpeş. Aşa că apare firesc
3. Disperarea.
Spunea Goma mai demult: Ce te faci când epuizezi argumentele, când nu mai ai cu ce să mai vii? Vii cu ştampila: antisemitule!, supra-argumentul care taie dreptul la cuvânt opozantului tău. Pe vremuri, Patapievici a numit inspirat acest procedeu: deochiul antisemit. Iată că, după ce a experimentat pe propria piele procedeul, îl foloseşte acum pe pielea altora.
5 comentarii:
Radu muta "deochiul antisemit" doua pozitii in fata si da sah-mat. :)
Ca om ce nu a mai dat pe EVZ de o gramada de timp, sunt placut surprins de faptul ca Patapievici a ramas atat de consecvent. Ma rog, in balbaiala lui, de care ati vorbit la pct 2, dar consecvent.
Acuma, nu stiu altii cum sunt, dar pe mine ca basescian pana la moarte nu ma afecteaza nici Ridzi, nici Udrea, nici fratele presedintelui, fiindca atacarea lui din toate directiile si pozitiile il face un personaj demn de com-pasiune in ochii mei. Si chiar n-am incredere si ma scarbesc Ursu, Dragoteasca, Ciorbea si alti prosti pe care ii vad cu Realitatea. In comparatie cu ei, cand mai are Base o iesire, vocea lui ferma, discursul lui limpede si sigur sunt o gura de oxigen, alternativa fiind sa nu mai uit deloc la stiri. Cu cat contrastul e mai mare intre Basescu si astia, cu atat mai bine pentru "credinciosii" ca mine.
Desigur, doar timpul va spune daca Basescu a fost cel curat si restul niste lingai "petroliberali", ca sa zic asa :D si niste inciudati, sau e Dragoteasca vreo ziarista facand munca patriotica si Basescu un dobitoc, nesimtit si hot. Maica-mea ma tot ameninta de la o vreme ca, asa cum dupa caderea PSD-ului au explodat stirile despre nelegiurile lor, la fel se va intampla si cu Basescu dupa caderea lui, cand toata natia va afla de marsavele lui invarteli. Si eu ii zic ca e invers cu Basescu, ca el e atacat tocmai in timpul mandatului si dupa caderea lui se va intampla fix... nimic. Si asta mi se pare un indiciu bun, desi nu-s ghicitor in globul de cristal. In schimb am incredere intr-un om care, na, mie-mi inspira incredere, sau in orice caz mai multa decat detractorii lui (exceptia notabila fiind Radu Gonciar :D , un petroliberal oleaca mai diferiti de alti petroliberali, chiar daca se solidarizeaza cu ei in asteptarea noului, veritabilului, Coposu)...
P.S. Nici "Crinut" nu-i Coposu. Iarna nu-i ca vara, na!
Sper ca nu v-a suprat comentariul meu, mai ales prin lungimea lui, daca nu prin altceva.
@macchiavelian:
acuma, cred ca ma pot multumi si cu un pat.
@Gamaliel Duze:
stai linistit, poti sa scrii si romane pe-aici. de-abia devine blogul mai vioi.
cat despre Crinut, sunt de acord, ba mai mult: cred ca nici Coposu nu era Coposu.
Arhetipul despre care vorbesti exista, dar nu in politica. In momentul in care ajunge in locul pe care-l desta visceral, stindardul dreptatii se moleseste treptat.
Trimiteţi un comentariu