despre tânărul bogat

Narcis (detaliu din Echo and Narcissus, 
ulei pe pânză, John William Waterhouse, 1903).

...venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?
Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.
El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.
Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.
Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.
(Matei XIX, 16-26)

Prin tânăr, înţelegem sufletul omului. Sufletul nu cunoaşte ridul, nu surzeşte, nu orbeşte. Anii lui nu se împuţinează şi zilele lui nu se apropie niciodată de sfârşit, pentru că sufletul nu moare niciodată. El este bogat, pentru că a primit de la Dumnezeu daruri minunate: dragostea, bucuria, pacea şi celelalte (Galateni V, 22-23), pe care le-a înmulţit păzind poruncile. Înainte să ajungă la Dumnezeu, el a ocolit uciderea, adulterul, furtul şi mărturisirea strâmbă, adică, în ordine, mânia (Matei V, 21-22), slujirea lui Mamona (Matei VI, 26), răpirea comorilor altor suflete (Matei VI, 19) şi făţărnicia celor la care S-a referit Mântuitorul când a spus: Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri (Matei VII, 21). Şi tot înainte să vină la Dumnezeu, se mai spune despre suflet că şi-a cinstit tatăl şi mama, arătându-i pe Creatorul veşnic şi pe lumina originată de harul dumnezeiesc, şi, prin urmare, s-a făcut pe sine fratele bun al întregii umanităţi, iubindu-şi aproapele ca pe sine însuşi, adică la modul absolut, narcisist, aşa cum se iubeşte orice tânăr pe sine.
Şi-L întreabă pe Bunul Învăţător ce să facă, iar Învăţătorul îi răspunde cu întrebare: oare de ce-mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că sufletul se cerceta pe sine: dacă în sine găsea binele, clar că în suflet era Dumnezeu, că sufletul era, cum îl numim pe Ioan Botezătorul în Acatistul său, loc de Dumnezeu umblat.
Aflând deci Iisus despre suflet că era bogat şi împodobit cu virtuţi felurite, ca o casă pregătită să întâmpine un oaspete de seamă, i-a spus că un singur lucru mai trebuie împlinit şi acela nu depinde de sufletul-gazdă, ci de Oaspetele ce urmează să vină: iar acest lucru ni-l arată cuvintele La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă (Matei XIX, 26).
Schimbarea cea mare care se petrece cu tânărul este anticipată de Mântuitorul cu cuvintele: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi - lucrul care, repet, aşa cum rezultă evident din citirea atentă a textului, este cu putinţă doar la Dumnezeu. De ce?
Atotbogăţia lui Dumnezeu Îl face pe El, de fapt, Atotsărac faţă de orice bogăţie. Bogăţiile lumii, cele care sunt şi cele care pot fi închipuite şi cele de neînchipuit, nu îi sunt proprii lui Dumnezeu pentru că altfel, Dumnezeu ar fi circumscris de ele, iar ele ar fi mai mari decât Dumnezeu. Sărăcia lui Dumnezeu este libertatea Sa faţă de tot ceea ce se poate cunoaşte şi gândi.
Prin îndemnul adresat tânărului, deci sufletului, ni se arată starea la care suntem noi chemaţi să ajungem în veşnicie. Cel dintâi dar este numit vinderea averii; el e darul despovărării şi al eliberării de orice, chiar şi de poruncile lui Dumnezeu, condiţie necesară pentru a deveni săraci de legăturile lumii, deci liberi, deci asemeni lui Dumnezeu. Săracii despre care se vorbeşte apoi sunt sfinţii, a căror sărăcie adâncă a sporit în bogăţia dărniciei lor (II Corinteni VIII, 2). Al doilea dar e aşadar, fericirea de care avem parte în compania sfinţilor. În fine, darul ultim şi cel mai important promis este darul cunoaşterii, pe care-l primim dacă primim invitaţia: vino şi urmează-Mi, Hristos oferindu-ni-se ghid pe poteci neumblate şi către comori misterioase şi nearătate.
Închei cu un videoclip care sper să vă placă (mai ales lui Aladin).

달마가 동쪽으로 간 까닭은?
Uploaded by radugo. - Full seasons and entire episodes online.