realitate vs virtualitate

Train wreck at Montparnasse, 1895 (via Elvis Depressley).

Despărţirea temporară a lui Filonous de spaţiul virtual mi-a adus aminte de despărţirile mele de blog. În special de prima, pe care am simţit-o ca pe o eliberare. Mi se părea şi mie, atunci, că „scrisul are ca efect pervers pierderea contactului cu realitatea” şi că îmi pierdusem prea multă energie cu ficţiunile, fricţiunile şi frecţiunile blogosferei. Drept aceea, îmi ştersesem nu numai blogul, ci şi conturile de pe myspace şi facebook şi plănuiam clipa izbăvitoare când îmi voi lichida adresele de mail. N-am avut tăria de caracter să îmi duc marele proiect până la capăt şi m-am întors într-un târziu la jucăria de odinioară. Motivul era de data as'laltă contraefectul, la fel de pervers, al recuperării „contactului cu realitatea”.
Am înţeles. Te întorci la lumea aşa-zis reală. Şi? Ce capeţi? Nişte indivizi pe care - spre deosebire de ăia virtuali, la care dai ignore sau delete şi-ai scăpat - nu poţi să-i elimini din viaţa ta. Care-i avantajul? Că simţi în nări mirosul ciorapilor murdari, al deodoranţilor, al usturoiului? Că-i asculţi flecărind pe toţi care mai de care în timp ce tu, nu-i aşa, te-ai întors la realitate tocmai cu obiectivul să auzi cum iarba creşte? Cu ce te alegi dacă tot inhalezi fel de fel de energii negative de la unul şi altul? Dacă îmbrăţişezi fie şi cu ochii o lume pe care n-o doreşti? Cu ce te alegi de pe urma hărmălaiei sistematice, a bramburelii metodice? „Contactul cu realitatea” îi satisface numai pe trântori, bezmetici şi delabraţi. Pentru ceilalţi, e doar un filtru obscur al adevăratei realităţi, filtru care te „ajută” să nu mai distingi raiul de iad (am încheiat citatul, e din 달마가 동쪽으로 간 까닭은?).
Blogul e o soluţie cât se poate de imperfectă pentru cei care pur şi simplu simt că n-au altă (uite ce cuvânt la modă) muniţie, în afară de gloanţele ieşite din tastatură. Pentru cei ce au cu realitatea o relaţie firească, adică una de respingere reciprocă. N-ai nevoie să ştii ce e realitatea, la ce-ţi foloseşte să ştii. Realitatea nu te face fericit. Cum de altfel nici virtualul. Mai ales virtualul blogosferei, care te ţine şi el în contact cu realitatea. Şi care e plin de predicatori isterici care te tot zgudură şi te tot zgândără să lupţi pentru fel de fel de cauze imaginare. Fericirea, dacă există, e în altă parte; de exemplu:

e-o mare fericire
să nu cunoşti exact
pe ce lume te afli

(Wisława Szymborska).