Katyń reloaded

Frații Lech și Jarosław Kaczyński în filmul  
O dwóch takich, co ukradli księżyc (Cei doi care au furat luna, 1962).

Cumplitele crime ale sovieticilor de acum 70 de ani, de la Katyń, s-au desăvârșit astăzi prin așa-zisul accident de la Smolensk, despre care îmi închipui că nimeni zdravăn la cap și non-imbecil nu poate crede că a fost doar un accident.
Există corpurile. Cadavrele președintelui și ale suitei sale, vestigiile Tupolevului care i-a transportat pe toți în excursia către împărăția cerurilor, le avem în fața ochilor, pe toate canalele tv, ca niște resturi ale unui mare festin canibalic. Dar ceea ce nu vedem și nu vom vedea niciodată este chipul satisfăcut al Devoratorului.
Aici e marele pas făcut de autorii asasinatului de la Smolensk. Masacrul de la Katyń s-a petrecut cu ordine scrise și criminali identificabili. La fel cum s-a întâmplat cu toate celelalte orori din veacul XX - Auschwitz, Hiroshima, Budapesta, Praga etc. Chiar și atentatul de la World Trade Center a fost mai cu acte în regulă și mai puțin opac decât crima de la Smolensk, care upgradează cu această ocazie și terorismul internațional, fără să-l scoată din zodia gemenilor. Care e, în cazul Smolensk, identitatea criminalului, cine a ordonat și cine a executat crima? Neexistând dovezi, răspundem: păi, Lech Kaczyński a murit în accident, ceea ce înseamnă că așa i-a fost scris, că detaliile tehnice ale avionului au fost așa, iar cutia neagră arată pe dincolo, că „a fost o ironie tragică a sorții“ (citat ori din Andrei Gheorghe, ori din Cozmin Gușă, n-am reținut), ceea ce duce la concluzia generalissimă și chiar mareșalissimă că l-a omorât Dumnezeu. Asasinul și-a luat așadar supranumele Dumnezeu.
Acest procedeu, care-l ocultează pe criminal și-l ordonează mai presus de microcosmosul crimei, sigur, nu este nou; îl întâlnim, de pildă, și în filmele cu mafioți. Nou este însă că îl regăsim la un nivel atât de înalt și că liderul de la Kremlin l-a introdus oficial pe Al Capone în circuitul jocurilor politice internaționale, ca emblemă și efigie supremă a puterii, dându-i numele de cod Dumnezeu.
Cine e mai tare, după crima de la Smolensk, în lume? Iată, nimeni nu se îndoiește în sinea lui că asasinul e Putin însuși, dar, în frunte cu Angela Merkel și Obama, toată lumea spune că asasinul e Dumnezeu! Semn că Angela Merkel și Obama se tem mai puțin de Dumnezeu decât se tem de Putin. Mai mult, ca dumnezeu al crimei, ca deus absconditus ce nu-și arată fața, Putin și-a luat sarcina de a investiga faptele pe care el însuși le-a săvârșit.
Realpolitik-ul cinic al rușilor de altădată (rezumat de Stalin în memorabila formulă Câte divizii are Papa?) s-a regenerat, se pare, sub Putin, într-un suprareal, pardon, un infrareal mai potrivit cu aceste vremuri de după sfârșitul istoriei.