Pablo de Sarasate: Zigeunerweisen

Fragmente interpretate (la un Stradivarius din 1715) de Ryu Goto, japonez originar din Sappporo, licențiabil în fizică la Harvard. Țiganii - care au inspirat capodopera de mai sus - ar trebui să se gândească bine înainte să atenteze la portofelul violonistului, întrucât are centură neagră la karate. După cum și Sarkozy ar fi trebuit să se gândească mai bine înainte să-i trimită înapoi a la mezon: fără țigani n-am fi avut nu doar această bijuterie, ci și opera Carmen de Bizet, sau Tzigane de Ravel, sau Gypsy, piesa celor de la Uriah Heep, Un țigan avea o casă cu Maria Tănase și multe altele. Dar, fiecare după cât îl duce capul.
Scurtă linkografie:

• saitul oficial al lui Ryu Goto
• Ryu Goto cântă - de data asta integral - Tzigane
• Zigeunerweisen în interpretarea lui Sarasate însuși, înregistrare din 1904
• aceeași piesă interpretată de Jascha Heifetz (în opinia lui taică-meu, și nu numai, cel mai mare violonist care a existat vreodată pe fața pământului), Itzhak Perlman, Joshua Bell și un copil de 12 ani, Stepan Grytsay (sunt prea afon să zic de el dacă e bun sau nu, dar mie îmi place) 
• Sarasate la erhu, o postare mai veche, cu un clip în care locul viorii europene e luat de instrumentul similar chinezesc
• Rafael Mendez - o adaptare la trompetă care îi conciliază pe Duke Ellington și Dumitru Fărcaș

despre o javră ordinară

Primul care s-a solidarizat cu protestul polițiștilor de vineri și mai ales cu așa-zisele insulte ale lor a fost însuși Traian Băsescu. Lucrul ăsta l-a făcut ante-factum, încă de acum doi ani, într-o înregistrare pe care realitateatv ne-o arată între două relatări de la fața locului ale simpaticului Mihuț Năstăsache. Zicea atunci Băse către polițiști, mieros: „acuma nu pot să stau de vorbă cu voi, că mă duc la Parlament, da veniți mâine, la ora cutare”. Liderul lor de sindicat era și el numai dulceață: „câți să fim? trei? patru?” „O, nu, șase dacă s-ar putea”, plusa șefu, spre admirația „oamenilor legii”.
Atunci, Băse era tot javră. Javră în sens de animal politic, e-he-he! zoon politikon, firește. Era în acea secvență javra care se gudura. Cum Băsescu mai făcea și alte chestii, ca de pildă: lătra (că Vântu ia poșta, că Felix ia sarea etc.) sau: scheuna (că dragă Stolo, că să-ți fie rușine Dinu Patriciu) sau: făcea pipi pe parlament ca să-și marcheze teritoriul (că de ce le e frică nu scapă), sau: îi lingea de zor pe stăpânii de la FMI, mulțumit că a mai primit oase să aibă ce roade încă un mandat, sau: dădea din coadă pe lângă Bercea Mondialu și Nicolae Guță, votanții au conchis că, spre deosebire de ceilalți contracandidați, care mai aveau un dram de umanitate, el e javra desăvârșită, abrutizată complet, și l-au ales în fruntea acestei țări.
Tocmai de aceea, n-am înțeles prea bine protestul polițiștilor, tot așa cum, mergând astă-vară la un miting sindical, n-am înțeles de ce unul din lideri ne punea să strigăm: Piticu și cu Chioru / Au mințit poporu'! Pe Băse, killerul de câini comunitari (Tu le connais, lecteur, ce monstre délicat, / —Hypocrite lecteur,—mon semblable,—mon frère!), l-au ales masele largi, populare de oameni, nu doar conștienți de bestialitatea lui, ci motivați chiar de aceasta, l-au ales tocmai pentru că e o javră ordinară. Astfel, jăvrismul s-a instaurat ca doctrină guvernamentală, fiind ceea ce ideologii (ca să nu le mai zic altfel) care stau covrig în coada lui Băse au numit „reformă structurală”, „modernizarea instituțiilor statului”; în timp ce lătratul e azi limba oficială în România, iar posesia unui ciolan, simbolul puterii, emblema autorităților. Toate astea sunt însă urmări perfect logice ale învestirii oricărei javre ca președinte. Să fi simțit lumea că javra a turbat și că poate la o adică să muște pe oricine?...

Steaua face spectacol!

nu Steaua din România, ci omonima din Islanda, Stjarnan; și nu e vorba de vreun spectacol fotbalistic, ci de un pic de teatru, de amatori.

de-a guvernul

Guvernul din umbră propus de Crin Antonescu se înscrie - alături de: ce-o să fiu când o să fiu mare, x și zero, de-a mama și de-a tata, șeptic, tabinet și alte asemenea - într-o serie de jocuri amuzante și de tot atâtea posibilități atractive de petrecere a timpului liber. Antonescu e probabil primul care știe că nu sunt șanse ca în viitorul apropiat guvernul fictiv să devină realitate. Scopul urmărit era pesemne să arate că liberalii pot strânge oricând niște oameni mai deștepți ca Boc, ceea ce însă nu e mare scofală. Astfel că, vrând să scoată în relief șubrezimea puterii, Antonescu a arătat cât de șubredă e opoziția, din moment ce tot ce le trece prin cap e să facă asemenea țomanapuri.
M-am gândit să vin și eu cu o ofertă de alternativă, (aproape) numai cu tehnocrați:
1. Ministrul Economiei și Finanțelor: Mihai Leu; numele spune totul despre calificarea pentru acest post. Dacă leul se depreciază, putem face o remaniere, înlocuind leul cu bănelul.
2. Ministrul Educației și Cercetării: Elena Băsescu. Motivația: ca să avem cât mai multe succesuri în noul an școlar.
3. Ministrul Afacerilor Externe: Radu Moraru. Motivația: a dovedit că are în panoplie o multitudine de limbi, ce dacă toate sunt adresate uneia și aceleiași persoane.
4. Ministrul Apărării Naţionale: Gina Pistol. Motivația: nu neapărat din cauza numelui, ci pentru că fișa postului va cuprinde niște activități fierbinți.
5. Ministrul Muncii: se va comasa prin cuplare cu portofoliul apărării.
6. Ministrul Sănătăţii: Bogdan Ionescu zis Syda, amantul primei domnișoare a țării. Pentru că sănătatea și educația sunt cele două priorități naționale. Și că sănătatea asta e o boală grea.
7. Ministrul Administraţiei şi Internelor: Pamela Anderson. Motivația: pentru rolul când era ea polițistă și trăgea în stânga și-n dreapta și pentru interviul pe care i l-a luat Loredana Groza.
8. Ministrul Justiţiei: Corina Chiriac. Motivația: apare în cunoscutele versuri: „Păi de ce? Păi uite-așa vreau eu”.
9. Ministrul Infrastructurii: Claudiu Răducanu. Asta după ce ne mutăm cu toții în câte un bloc-notes.
10. Ministrul Agriculturii: Gigi Becali. Motivația: băi hahalerelor, m-ați înțeles?
11. Ministrul Culturii: Horică Patapievici, acest Mitică Dragomir al culturii române. Aici motivația e că nu vreau să ciripească ceva despre casetele mele cu sex oral.
În fine, cu voia dvs, ultimul-pe-listă, dar primul-ministru: Poponeț, că și guvernele astea tot de la cap se împut.
Cui nu-i place, să ia leapșa de la mine!

miau plăcut!

Simpatia mea pentru Motanu' de la Steaua începe să aducă din ce în ce mai mult cu simpatia pe care am avut-o pe vremuri pentru alți motani de renume, gen motanul Tom sau motanul Sylvester. La fel ca ei, Bogdan Stancu e meșter în a pune la cale fel de fel de șmecherii, care de care mai năstrușnice, dar care pot fi distruse de niște adversari cerebrali, mai ales când cerebralitea lor merge până la plictiseală. Și tot la fel cum se întâmplă în cazul amintiților eroi ai desenului animat, important la Bogdan Stancu nu e că la sfârșit pierde, ci că personajul există, că luptă cu îndârjire împotriva unei lumi perfecte, dar anoste, că îi caută acestei lumi perfecte și previzibile acea imperfecțiune imprevizibilă, cu riscul de a fi ridicol pentru unii și doar nostim pentru alții.
Dacă sunteți microbiști, v-ați prins că scriu articolul ăsta în urma meciului Stelei cu Liverpool. Cu o seară înainte de acel meci, CFR-ul lui Cârțu își băgase autogara în poartă, cu sală de așteptare cu tot și reușise, prin această tactică, o da! de tip Mourinho! fotbalul modern, cum vă spuneam: cerebral, adică al fundului în poartă!, să ia trei puncte cu Basel. Mă așteptam ca Steaua să îi imite, nu la scor, ci la stilul de joc, pe cei de la Cluj și să se apere cu cățel, cu purcel, cu Bănel, cu Dodel și mai ales cu Motănel, precum cruciații la Nicopole. La golul din secunda nu știu cât al Liverpool-ului mi-am pus dorința ca Steaua să ia nu patru, nici cinci (cum vroia Hodgson), ci opt sau nouă, ca să mă lecuiesc odată de boala de a mă uita la fotbal.
Fix Dodel și Motănel m-au „inversat”, cu combinația de la gol și cu donquijotismul lor tonic, prin care mi-am reconfirmat încrederea în vechiul meu principiu: decât să câștige urât, mai bine să-i văd că pierd frumos. Terțul, în fotbalul de azi, nu există decât rareori. Toate strategiile tind să se reducă la una singură, care nu privește latura estetică a fotbalului și care se poate comprima într-o spusă a nemuritorului... hmmmm, Gambetta? Meciurile trec, iluzia rămâne, iluzia că există ceva frumos și în jocul ăsta plictisitor, vreun presque rien, vreun etwas Besonderes, chiar dacă acel ceva, mai-nimic-însă-deosebit,  nu e neapărat câștigarea unei cupe sau a unui meci. Pe mine, ca simplu telespectator ce nu așteaptă de la viață altceva decât mai nimicul, un asemenea joc mă încântă.
Am înțeles că pe diverse forumuri s-au făcut sondaje printre suporterii Stelei în care se cere schimbarea stilului. Nu cred că e o idee bună, pentru că Steaua nu știe să se apere. Am înțeles că și Dinamo are probleme asemănătoare, nu știu, eu sunt cu motanii, la câini nu mă uit. Vraiștea de la Steaua se vede de pe lună. Și nu mă refer doar la fundași și nicidecum la talentatul domn din poartă, ci la întreaga fază de apărare. Când Steaua e în propria jumătate, e dezastru. Probabil ăsta a fost scopul pentru care Gigi și Ilie și-au garnisit trupa cu cele șase babe de la Urziceni. Cum însă acele babe nu au drept de joc în Liga Europei, nădejdea steliștilor trebuie să fie tot în tinereii Stancu, Tănase, Bicfalvi și Răduț, puși mereu pe vânat șoricei mai mult sau mai puțin imaginari.

Făt-Frumos și pieptenele magic

Ileana Cosânzeana se uita plictisită într-o broşură promoțională cu diverse produse din Ţara poveştilor.
- ia uite, îi zise ea lui Făt-Frumos, un automobil fermecat în care, dacă te sui, te transformi din bărbat în femeie şi din femeie în bărbat.
- carevasăzică, intri bou şi ieşi vacă. unde-a ajuns şi tehnologia zilelor noastre.
- chiar aşa, încuviinţă Ileana, ieşi mai bou ca înainte după ce intri în maşină. sau mai vacă, după caz. hmmm, altă chestie: o traistă cu furnici metafizice. dacă o deschizi, ele evadează de acolo şi pleacă în lume ca să adune gândurile negre din minţile oamenilor şi să le preschimbe în concerte simfonice.
- ha-ha... am trăit s-o aud şi pe asta! deși, de ce le cheamă metafizice nu pricep. altceva?
- pieptenele-tractoraș.
- tractoraș? îmi aminteşte de celebrele versuri:

viens mon cœur
t'es beau comme un tracteur.

ce-o fi pieptenele-tractor?
- e un fel de pieptene în formă de tractoraş mic; îl învârţi cu cheiţa şi după aia ţi-l pui în păr; şi el în loc să te pieptene te zburleşte şi te rade şi la urmă te face punkist.
- interesant. aş vrea să-mi cumpăr şi eu unul.
nici nu apucă să ducă până la capăt aceste cuvinte că Făt-Frumos dispăru din peisaj. pasă-mi-te, plecase să-şi achiziţioneze pieptenele-tractor.

în drum spre magazinul de produse vrăjite, ochii lui Făt-Frumos văzură vedenie grozavă și poznașă. două tinere fecioare, goale pușcă, stăteau legate fedeleș de doi stâlpi, în fața unui bordei hodorogit. trupul uneia era alb ca de fildeș, în timp ce al celeialte era ceva mai închis la culoare.
- ce faceți, fetelor, în ținuta asta? le întrebă Făt-Frumos, amuzat.
- nu râde, tinere, că nu-i a bună. înăuntru e o cotoroanță care vrea să ne mănânce. deja pregătește un aluat ca să facă plăcinte din noi.
- interesant. eu sunt Făt-Frumos.
- eu sunt Brânzica, se prezentă la rândul ei albușteanca.
- iar eu, Ciupercuța, zise și negresa.
- Făt-Frumos, dă-ne o îmbrățișare, înainte de a pleca în lumea bucatelor. poate vom transmite celor care ne vor mânca desfătările fericite ale dragostei.
Făt-Frumos se repezi să le împlinească rugămintea; dar ele, într-o clipită, se făcură nevăzute cu stâlp cu tot. Făt-Frumos intră în bordeiul cotoroanței, ca să capete mai multe informații și să se lămurească mai bine în privința misterioaselor fete morgane.
cotoroanța tocmai scotea de la cuptor o tavă plină cu plăcinte.
- Făt-Frumos, vino să te pup! de când nu ne-am văzut!
- chiar așa. ce mai faci, Baba-Cloanța?...
- ce să fac?... vorba lui Marguerite Yourcenar: „am ajuns și eu la vârsta la care viața înseamnă o înfrângere acceptată” sau ceva de gen. arta culinară a rămas ultima mea pasiune.
- ei lasă, nu te văicări, scriitorul ăla englez n-a avut cariera ta.
- of, tot incult ai rămas. nu era nici bărbat, nici englez, dar în fine. să lăsăm literatura deoparte, dacă te depășește. să-ți dau niște merinde pentru drum?
- hmmm... mai concret, despre ce e vorba?
- păi, plăcinte cu ciuperci și plăcinte cu brânză, răspunse Baba-Cloanța spulberând dintr-un foc misterul celor două nefericite ostatice. ți le pun în desagă.

de la popasul Baba-Cloanța până la magazin nu se mai întâmplă nimic demn de reținut. odată ajuns la standul de specialitate, Făt-Frumos se interesă, firește, de pieptenele-tractoraș.
- am avut, zise vânzătorul, dar i-au luat pe toți tipii de acolo.
întorcându-se, Făt-Frumos văzu venind către el zece duzini de punkiști, vopsiți în cap, tatuați, pirsați etc., care, în scurt timp, începură să-l pipăie, să-l lingă și să-l muște de diverse zone ale corpului.
- băieți, opriți-vă puțin, zise Făt-Frumos. băieți, numai puțin, opriți-vă, vreau să negociez ceva cu voi.
- opriți-vă puțin, repetă un glas din văzduh. lăsați-mi-l puțin și mie.
ca prin farmec, toată lumea se dădu la o parte din calea emițătorului. era un tânăr cu plete lungi, cârlionțate și albastre, de o frumusețe ce nu stă în firea omului să o aibă. cred că v-ați prins: era Harap-Alb. el îl luă în brațe pe Făt-Frumos și sărutându-l cu dor îi șopti la ureche:
-  dă-le plăcintele alea domnilor. sunt niște poale-n brâu făcute din carne de fecioară și care au efecte afrodisiace.
- ba nu, sunt cu ciuperci și cu brânză, mi-a spus însăși bucătăreasa care le-a făcut.
- Făt-Frumos, la vârsta asta tu mai crezi în Baba-Cloanța?
- ooof... ai dreptate. și cu ăștia ce fac?
- lasă-i, că se descurcă și singuri. tu uită de pieptenele tractor. am adus pentru tine alt pieptene, cu mai multe facilități: dacă apeși aici te face rocker, dacă apeși aici depeșar, dacă apeși aici punkist, nu știu pe unde raver, iar în partea asta sunt diverse coafuri de epocă.
încântat de noul pieptene, Făt-Frumos le împărți punkiștilor plăcintele, iar ei, încă de la prima îmbucătură, începură să se grupeze câte doi. dar, asta e de-acum o poveste care pe noi nu ne mai interesează.
Făt-Frumos îi mulțumi lui Harap-Alb și îi zise:
- de-acum te las. mă așteaptă femeie-mea acasă.
- cu bine, amice.
- cu bine, și-am încălecat p-o șa.

patru ani și o săptămână

6 septembrie în conștiința umanității:
- 3114 î. H. - începe Numărătoarea lungă a Calendarului mayaș
- 1666 d. H. - se naște țarul Rusiei Ivan V, care, după mărturiile celor care l-au cunoscut, era deja senil, paralitic și cvasi-orb la numai 27 de ani
- 1757 - se naște marchizul de Lafayette, în onoarea căruia s-au creat automobilele vintage care-i poartă numele
- 1819 - se naște ciocoiul vechi și nou Nicolae Filimon
- 1879 - se naște Max Schreck, interpretul lui Nosferatu în capodopera lui Murnau din 1922
- 1940 - începe a doua domnie a Maiestății Sale Regelui României Mihai I
- 1943 - se naște Roger Waters, liderul trupei Pink Floyd
- 1946 - Pogromul de la Istanbul contra armenilor și grecilor; în aceeași zi George Enescu și prințesa Maria Cantacuzino pleacă definitiv din România bolșevizantă, ajutați de Yehudi Menuhin
- 1991 - URSS recunoaște independența statelor baltice - Estonia, Letonia și Lituania
- 1998 - moare nemuritorul Akira Kurosawa, regizorul Viselor, al Tronului de Sânge și al Celor Șapte Samurai
- 2006 - nașterea Alteței Sale Imperiale Hisahito de Akishino (imaginea), al treilea în succesiunea la tronul Japoniei; în aceeași zi, celebrul blogăr botoșănean Radu Gonciar lansează mutuo fulcimur, cu care a cucerit o binemeritată faimă pe întreg mapamondul

(din păcate, 6 septembrie nu e numai ziua blogului, ci și cea a bocului. am aflat asta săptămâna trecută și de nervi îmi venea să fac praf și calculator, și blog, și tot. datorită Alteței Sale Imperiale m-am mai calmat între timp.)

pe aripile Vântului

Nu înțeleg motivația juridică a arestării lui Vântu. Nu-i el inocent, dar învinuirea care i se aduce, că a trimis niște bani unui anume Nicolae Popa și că i-a oferit sprijin, favorizând astfel un infractor, e cam stupidă. Chiar dacă ar exista o încadrare juridică a unei asemenea fapte, nu mi se pare că susținerea financiară a unei persoane, fie ea și escroc internațional, ar fi imorală. Aș aminti și că ajutorul acordat unui om aflat în închisoare (dacă Popa ăsta o fi în închisoare, dacă o fi existând de-adevăratelea, dacă n-o fi țeapă ca la Elvis Presley) împlinește o poruncă a Evangheliei, lucru care, probabil, chiar nu mai interesează pe nimeni în zilele noastre. Dar poate interesează pe cineva ce se întâmplă când ne lăsăm purtați de vântul ăsta al favorizării.
Va să zică. De faptul că Vântu îi trimite bani lui Popa în Indonezia serviciile secrete știau de un an de zile, de la telefonul lui Vântu, pe care-l ascultau cu sârg. Așa încât aceleași servicii secrete ar trebui arestate pentru favorizarea (timp de un an de zile) a infractorului Vântu, care l-a favorizat pe infractorul Popa. Mai există o persoană care știa de această favorizare și anume Traian Băsescu, așa cum reiese din dezbaterea de la televizor cu Geoană. Așadar infractorul Băsescu trebuie și el arestat. Dar cine sunt cei care l-au favorizat pe infractorul Băsescu? Evident, cei care i-au oferit imunitate prezidențială infractorului, astfel încât el să nu poată răspunde juridic pentru complicitatea-i murdară. Aceștia sunt votanții lui Băsescu, care ar trebui și ei arestați în bloc pentru favorizarea infractorului. Lucru care nu se întâmplă așa și datorită faptului că celelalte milioane de persoane cu drept de vot sunt pasive, favorizând astfel masa de infractori compusă din votanții lui Băse. În cele din urmă, așadar, întreaga Românie ar trebui întemnițată și cred că într-un asemenea fel am putea termina și criza economică, și toate crizele de nervi pe care le avem unul sau altul. Gata, nirvana, punct.
Și de la capăt. Nu știu cât de grav este să ajuți un prieten să fugă de detenție (deși metoda cu trimisul banilor nu e probabil cea mai indicată; omul trebuie să meargă la telefon și la bancomat, unde, din moment ce e filat, nu e în mare siguranță). Știu în schimb că e urât să asculți și să citești conversațiile telefonice pe care le au oamenii în familie. Această îmbinare de panoptism și panurechism în care trăim o fi ea trendy, dar e abjectă. Bucuria lui Turcescu, care la 12 noaptea a apărut fericit la televizor să recite din dialogurile lui Vântu cu fie-sa, e mai perversă și mai imorală ca devalizarea lumii întregi. Dacă Vântu stă la beci acuma pentru ce-a vorbit la telefon, unde ar trebui să stea, potrivit unei etici elementare, Turcescu, de la al treilea capăt al firului? Sau: unde ar trebui să stea acel Kierkegaard al pupincurismului, acel Măruță al tâmpeniei filozoafe (scuzați pleonasmul, domnule Băse), acel rinocer recent pe nume Patapievici, care, pentru a-și menține funcția și privilegiile, a luat în gura mare o casetă de sex oral din care, mai rău decât Turcescu, nu ne-a dat nici până astăzi vreo picătură?... La pușcărie, Horică, la puuușcărieeeeee!...

PS. La capitolul dat cu părerea despre ce se urmărește cu arestarea (că nu sunt tâmpit să cred că există vreo miză juridică) fac un mic pronostic: viitorul patron de la Realitatea va fi un gunoier. Cu mustață. Iar președinte sau director de emisiuni, nu știu exact cum se cheamă funcția, un ins al cărui nume apare într-un paragraf mai sus (nu vă gândiți la Patapievici; el rămâne la ICR, că doar ăsta era scopul sexului oral de pe casetă).
PPS. Dacă am scris articolul ăsta nu înseamnă că revin în blogosferă. Voiam doar să verific dacă mai funcționează tastatura, dacă mai știu literele alfabetului, chestii dintr-astea. Am să mai scriu ceva pe la Crăciun. Asta ca să nu vă obosiți să faceți trafic sau să comentați ca nebunii pe-aici. Promit să vă citesc în continuare.