Ryū Murakami: Hikikomori

Hikikomori a devenit o problemă majoră în Japonia. Tradus imprecis ca „respingerea societății”, hikikomori se referă la starea de anomie în care un număr tot mai mare de tineri japonezi par să cadă în aceste zile. Puștii respinși social se încuie în dormitoare şi refuză orice contact cu lumea exterioară. Trăiesc în revers: dorm toată ziua, se trezesc seara şi stau treji nopțile întregi, uitându-se la televizor sau jucând jocuri video. Unii au computere sau telefoane mobile, majoritatea au însă prieteni puţini sau deloc. Nebunia îi poate ține luni de zile, chiar ani de zile, în cazuri extreme. Nu există statistici oficiale, dar se estimează că mai mult de un milion de tineri japonezi sunt cuprinși de această supărare. Un astfel de tânăr a fost protagonistul ultimului meu roman, 共生虫.

Hikikomori sunt o consecință a creșterii fenomenale a economiei japoneze din a doua jumătate a secolului 20 și a progresului tehnologic imens al țării din acea vreme. Tinerii japonezi nu și-ar fi putut permite recluziunea dacă părinții lor nu ar fi fost suficient de bogați pentru a le oferi casă, masă și diverse mărunțișuri care au ajuns să fie considerate de bază - echipamente audio şi video, software, telefoane mobile, calculatoare. Şi există o sumedenie de dispozitive tehnologice noi pentru ca acești tineri să persiste.

Marile schimbări de structură socială a unei ţări au provocat întotdeauna tensiuni. Acestea, la rândul lor, pot crea noi forme de nevroză. În Europa secolului al XIX-lea, medicii diagnosticau de multe ori isteria drept o nevroză (aproape întotdeauna aplicată la femei) care indica dorința suprimată de a se împlini pe plan social. După ce a devenit o obișnuință pentru femei să plece de acasă şi să ocupe poziţii în societate, isteria a ajuns o raritate.

Se poate deci ca tinerii singuratici ai Japoniei să fie vestitorii unui nou mod de viaţă, unul făurit de schimbările vaste la care țara a fost supusă în ultimii ani. Societatea japoneză este prinsă într-un paradox: e îngrijorată de numărul crescând de copii singuratici și, în același timp, aplaudă gizmos gen noua Sony PlayStation, care vine echipată cu terminal de internet și DVD player. Tehnologii precum aceasta au făcut posibile producerea de filme și desene animate și efectuarea de tranzacții comerciale fără a ieși din casă. Ele îi fixează pe oameni, în mod inevitabil, în spaţiul individual. În societatea informaţională, nici unul dintre noi nu poate fi complet liber de o oarecare izolare socială.

Proasta comunicare domină peste întreaga societate: în familie, în comunitate, între manageri şi angajaţi, între lumea financiară şi ministerul finanţelor, între guvern şi popor. Totuşi, această disfuncţionalitate de comunicare nu are nimic de-a face cu „unicitatea” Japoniei, cu vreo esență inerentă din istoria ei sau vreo tradiţie prin care se diferențiază de alte naţiuni.

Cauza este mult mai simplă. Este vorba de faptul că, prin anii '70, ne-am realizat deja obiectivul naţional. Am muncit din greu pentru a reconstrui ţara din ruinele celui de-al doilea război mondial, pentru a dezvolta economia şi a construi un stat tehnologic modern. O dată atins, în mare, obiectivul, am pierdut mult din forţa de a ne motiva, care ne-a legat atât de strâns pe toți. Japonezii înstăriți nu ştiu ce stil de viață să adopte acum. Această incertitudine i-a zăpăcit pe oameni din ce în ce mai mult şi a cauzat o serie întreagă de probleme sociale. Hikikomori este, firește, una dintre ele.

Singuraticii consideră că este extrem de dureros să comunice cu lumea exterioară și de aceea apelează la instrumentele care le aduc realitatea virtuală în camerele lor închise. Japonia, pe de altă parte, trebuie să se confrunte cu realitatea însăşi. Țara trebuie să accepte faptul că al doilea război mondial s-a încheiat de mult și la fel și zilele glorioase ale restaurării naționale și ale creșterii economice. Nu e nevoie ca statul să vină cu un obiectiv naţional alternativ. Ar fi mai bine ca Japonia să tindă către o societate în care fiecare membru să-și poată stabili obiectivele proprii. Nu e uşor, dar nici imposibil. În cazul în care cultura nu se poate regla şi se îneacă într-un tsunami de tehnologie, Japonia va sfârşi prin a se afunda tot mai adânc într-un labirint de confuzie.

- textul în engleză: link -

Hikikomori from Guco on Vimeo.