 |
Numărătorii de boabe de fasole ai UE au descoperit
în supa unui grec 33 de boabe în loc de 28;
cele 5 suplimentare trebuie livrate nemţilor.
Caricatură de Stathis Stavropulos. |
Am visat-o pe Angela Merkel urcând la bordul unei nave spațiale. Era primul zbor cu echipaj uman către planeta Marte, iar cancelăreasa Germaniei a ținut să nu fie însoțită de nimeni în acest lung voiaj. Încăpățânarea i-a atras multe critici din partea cercetătorilor și astronauților care acaparau studiourile tuturor televiziunilor. Ei cârcoteau sictiriți, prorocind că doamna Merkel nu mai e ce-a fost și ca atare toată expediția ei va fi un fâs. Și, într-adevăr, s-a dovedit că aveau dreptate. Racheta cosmică s-a ridicat încet de la sol, a survolat niște coșmelii de prin zonă și când părea să se fi pus pe direcție și să meargă Zeiss, a început să o ia în zig-zag, aterizând în cele din urmă într-o magherniță părăginită, de unde - vorba unui film prost pe care nu l-am văzut - Angela merge mai departe, mult mai departe de planeta Marte.
Din fericire pentru Frau Merkel, acest vis al meu e, deocamdată cel puțin, doar un vis. Angela Merkel se mulţumeşte momentan să călătorească doar pe Terra. Ultima ei destinație, nu ştiu dacă la fel de străină de Berlin ca Pământul de Marte, a fost Atena. Acolo unde zeci de mii de greci o așteptau cu pancarte despre al patrulea Reich, înfățișând-o ca pe o Hitleriță. Asocierea Merkeloaicei cu Führer-ul are cu siguranţă temeiurile ei, în afară de cel etnic. Ţinând cont de ceea ce ne învaţă istoria despre greci şi grecii despre multe altele, e probabil chiar ca fiecare din cei aflaţi în Piaţa Syntagma să aibă în acest sens o teorie proprie.
Eu unul i-aş găsi doamnei Merkel un loc foarte bun între monştrii spaţiului comunist, care îmi e mai familiar. Cancelarlâcurile ei au făcut ca UE, care era un URSS al nimănui, să se transforme într-un URSS al Germaniei. Merkel a avut în operaţiunea asta ajutoare de nădejde: canalii gen Sarkozy şi Berlusconi, cretinei gen Barroso, sclavi gen Băsescu, Viktor Orban sau acest Samaras care-i nenoroceşte pe greci. Politicile ei sunt foarte clare şi foarte simple, Merkel neavând de fapt nici ea multă minte-n cap. E vorba de trei direcţii principale pe care le întâlnim la URSS-ul clasic, rusesc.
Prima este doctrina Brejnev, cea a independenţei până la un punct. Se ştie că după invadarea Cehoslovaciei Brejnev şi-a îndreptăţit acţiunile criminale în următorul fel: dacă într-o ţară comunistă comunismul deraiază şi riscă să transforme ţara aia în ţară capitalistă, atunci dă-o-ncolo de independenţă şi dă-o-ncolo de ţară. Nicio ţară nu poate să facă de capul ei ce vrea, că atunci o încurcă. Cu alte cuvinte, povestea cu suveranitatea are o limită: ea este impusă de comunism. În anii de după căderea Cortinei de Fier, a vorbi despre suveranitatea limitată a unei ţări părea o blasfemie. Merkel şi Barroso au dezgropat această temă tabu, într-o obscură tentativă de ideologizare a UE. Iar teoria a fost pusă cu mare succes în practică cu ocazia referendumului de astă-vară, terminat cu anularea unui vot popular perfect democratic.
A doua direcţie e ceea ce se cheamă Machtpolitik, o doctrină care, pe timp de pace, se manifestă în cele două URSS-uri în ruinarea cu bună ştiinţă şi rea voinţă a celorlalte popoare de către poporul dominant, rusesc, respectiv german. Amintiţi-vă foametea provocată de puterea sovietică în Ucraina anilor 1932-1933 - aşa-numitul
holodomor, răzbunarea ruşilor pe ucraineni, pricinuită de creşterea spirituală şi economică a acestei naţiuni, parte din URSS încă de atunci. Mi se pare elocvent că Germania este astăzi alături de Rusia pe harta ţărilor care nu recunosc această barbarie: pentru că aşa-zisa austeritate e, de la cap la coadă, un holodomor revizuit şi adăugit. Cele mai crâncene măsuri de austeritate din Europa s-au luat la noi, cu blagoslovenia URSS-ului merkelesc via FMI, ca pedeapsă pentru ascensiunea din timpul guvernării Tăriceanu. În cazul Greciei, s-a apelat la o veche nouă mârşăvie - debitocraţia - care a dus la scăderea drastică a nivelului de trai al unei naţiuni prospere.
A treia direcţie e mentalitatea colonială. Frau Merkel e, oriunde în Europa, pe moşia ei, la fel cum era Brejnev în ţările socialiste „prietene” - un termen prin care se înţeleg sclavii ruşilor în comunism şi ai nemţilor în capitalism (a se vedea întâlnirea Schulz-Ponta). Ăla era tătuca, pe ea cum s-o numim, mămuca? Cine o suspectează pe Merkel de curaj că s-a dus la Atena e naiv; nu e vorba de curaj, ci de nesimţire crasă. Cum să mergi la un popor pe care l-ai jignit, pe care îl socoţi inferior din cauză că nu e german şi că nu munceşte ca neamţul şi că nu poate produce şniţele, şvaiţere şi ştrudele ca ale nemţilor? Cum e posibil să vorbeşti de falimentul Greciei? Ce, Grecia e butic? Pentru orice om normal, Grecia e Platon şi Aristotel. Plus Homer etc. Cum să falimenteze Platon şi Aristotel?
Fără concluzii.
Hristos este Adevărul în sensul că singura explicație adevărată despre ce este Adevărul este aceasta: că El este Adevărul. Poate fi întrebat aceasta un Apostol, poate fi întrebat un creștin, anume ce este Adevărul, și atunci Apostolul și creștinul acela arată spre Hristos la întrebarea aceasta și spune: priviți-L pe El, învățați de la El, El era Adevărul. Asta vrea să spună că adevărul, în sensul în care Hristos este Adevărul, nu este o sumă de fraze, nici o determinare conceptuală și nici altele asemenea, ci o viață. Ființa Adevărului nu este o reduplicare directă a Ființei în relație cu gândirea, ceea ce ar fi doar o ființare gândită dar pe care gândirea o asigura a fi fiind doar o himeră care nu există, în timp ce-i păstrează gândirii valabilitatea că este lucrul gândit, adică are valabilitate. Nu, ființa adevărului este reduplicarea în tine, în mine, în el, că viața ta, viața mea, viața lui exprimă, apropiindu-se treptat, străduindu-se să o facă, adevărul; că viața ta, viața mea, viața lui este, apropiindu-se treptat, străduindu-se spre asta, ființa adevărului, așa cum Adevărul era în Hristos o viață, căci El era Adevărul.
