ultimele zile de hăhăieli şi umbreluţe portocalii

să ne bucurăm de aceste zile, până n-or trece. fiindcă, după 6 decembrie, vai, nimeni n-o să ne mai scape de moguli şi oligarhi. poşta o s-o ia vântu, iar minele de sare or să se îndulcească... parcă-l vedem deja pe voiculescu stând în capu mesii, şi pe patriciu, pe iliescu, pe hrebenciuc şi pe vanghele în aia mă-sii.
de-acum, nici un alt băsesc n-o să se mai bată, vai, cu o cărămidă atât de mare în piept ce-a mai condamnat el comunismul. de-acum, nici o altă nutzi n-o să mai scoată din poşetă demascatoarele, vai, bileţele şi listing-uri de telefoane. iar pe micuţul nostru bocuşor, vai, nimeni n-o să-l mai întoarcă cu cheiţa, să-i mai ameninţe măcar o dată pe pensionarii şi salariaţii nesimţiţi.
ce crudă iRealitate tv, când preşedintele-jucător vorbeşte de sine la trecut şi când majoretele lui, neţoi şi cristoi, berceni şi ungureni, voineşti şi avrameşti, se sparg în figuri dar degeaba.
weh weh weh unser guter kaspar ist tot.

Emil Constantinescu despre mitul Băsescu

Mizeria morală actuală a societăţii româneşti s-a propagat astfel de sus în jos si ea pleacă de la faptul că o mare parte a opiniei publice a acceptat cu ani în urmă o neruşinată manipulare pentru promovarea unor personalităţi compromise în prim planul vieţii politice.
La două decenii de la prăbuşirea dictaturii comuniste plătită cu sacrificiul vieţii de mii de români numai printr-o manipulare susţinută şi tenace s-a putut ajunge la situaţia în care:
- un personaj care în decembrie 1989 era un nomenclaturist comunist de rangul doi şi colaborator pe termen lung al Securităţii ceauşiste să fie prezentat ca un luptător împotriva comunismului şi al Securităţii pe care el însuşi le reprezintă şi să fie susţinut politic şi moral prin invocarea condamnării comunismului printr-un show parlamentar, în condiţiile în care dacă Parlamentul ar fi votat legea lustraţiei promisă cu acel prilej, Preşedintele însuşi ar fi fost singurul candidat lustrabil
- un personaj inculpat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel mai mare proces de corupţie din România, proces suspendat cu tertipuri juridice şi presiuni în considerarea calităţii sale de preşedinte, să fie prezentat ca un luptător împotriva corupţiei
- un personaj produs şi finanţat copios de cercurile de interese cărora le este îndatorat şi care a încălcat sau care a tolerat încălcarea repetată a legii în folosul său personal, al familiei sau al clanului pe care îl patronează să poată vorbi de respectarea legalităţii
- un personaj cu educaţie precară să se poată pronunţa, într-un moment în care lumea intră în societatea cunoaşterii, asupra unor probleme de educaţie şi cercetare ştiinţifică pentru care nu are nici un fel de pregătire şi înţelegere
- un personaj care şi-a probat incompetenţa într-o îndelungată carieră ministerială prin distrugerea flotei şi blocarea construcţiei autostrăzilor sau în calitate de primar general al Capitalei prin lipsa oricăror realizări edilitare de-a lungul unui întreg mandat să poată acuza pe alţii de incompetenţă şi lipsă de profesionalism
- un personaj permanent conflictual şi intrigant să poată fi acceptat ca un moderator valabil între puterile statului
- un personaj grobian, mincinos, cu manifestări imorale şi care proferează permanent insulte la adresa unor persoane sau categorii sociale să fie prezentat ca un model de comportament popular demn de urmat.
La limită putem accepta existenţa în peisajul politic a diferite personaje care să se regăsesască într-una sau chiar în mai multe din situaţiile incriminate. Dar ca o singură persoană întrunind toate aceste incompatibilităţi să fie aleasă în cea mai înaltă funcţie în stat şi apoi să fie răsplătită cu încrederea unei părţi a elitei intelectuale şi a populaţiei precum şi cu susţinerea electorală pentru a continua cu un nou mandat pare ceva ireal.

- Din Scrisoarea de susţinere a lui Crin Antonescu -

Sf. Grigore Palama: Cuvânt la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Dacă pomul se cunoaşte după roade, iar pomul bun face roade bune (Matei VII, 17; Luca VI, 44), atunci Maica Bunătăţii Înseşi, cea care a purtat Frumuseţea veşnică, nu e oare incomparabil mai presus de orice bine, fie în această lume, fie în lumea de sus? Prin urmare, Icoana coeternă şi deofiinţă a Bunătăţii, Cel mai înainte de veac, Cel ce depăşeşte toate cele ce sunt, Cel care e Cuvântul preexistent şi bun al Tatălui, mişcat de dragostea Lui nespusă pentru omenire şi de milă pentru noi, a luat chipul nostru, ca să poată răscumpăra firea noastră cea trasă în jos către iadul cumplit şi să reînnoiască această natură coruptă şi să o ridice la înălţimile raiului. Pentru aceea, El Şi-a asumat un trup care a fost şi nou şi al nostru, ca să ne poată remodela din afara noastră. Astăzi El a găsit o slujnică potrivită întocmai acestor trebuinţe, cea care I-a dăruit natura ei neatinsă, Pururea Fecioara cântată de noi astăzi şi a cărei minunată Intrare în templu, în Sfânta Sfintelor, astăzi o sărbătorim. Dumnezeu a predestinat-o mai înaintea veacurilor pentru mântuirea şi răscumpărarea noastră. Ea a fost aleasă, nu doar din mulţime, ci din rândurile aleşilor din toate timpurile, renumiţi pentru evlavie şi înţelegere, precum şi pentru cuvintele şi faptele de Dumnezeu mulţumitoare.
La început, a fost unul care s-a ridicat împotriva noastră: autorul răului, şarpele, care ne-a târât în abis. Multe motive l-au făcut să se ridice împotriva noastră şi multe sunt şi modurile prin care a înrobit natura noastră: invidia, adversitatea, ura, nedreptatea, trădarea, viclenia etc. În plus faţă de toate acestea, el are în el şi puterea de a aduce moarte, pe care însuşi a zămislit-o, fiind primul care a căzut departe de viaţa adevărată.
Autorul răului a fost gelos pe Adam, atunci când l-a văzut condus de pe pământ la cerul de unde a fost aruncat pe bună dreptate. Plin de invidie, a sărit pe Adam cu o ferocitate teribilă şi chiar a dorit să-l îmbrace cu straiele morţii. Invidia este nu numai născătoare de ură, ci şi de ucidere, pe care acest şarpe cu adevărat urâtor de oameni a adus-o în noi. Căci a vrut să fie stăpân peste cei născuţi din pământ pentru ruina celor creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Nefiind destul de îndrăzneţ ca să atace faţă către faţă, a recurs la viclenie şi înşelăciune. Acest uneltitor cu adevărat teribil şi răuvoitor s-a pretins a fi prieten şi sfetnic folositor, înfăţişându-se sub forma fizică a unui şarpe şi pe furiş luând poziţia lor. Prin sfatul său potrivnic lui Dumnezeu, el a a picurat în om puterea sa purtătoare de moarte, ca o otravă veninoasă.
Dacă Adam ar fi fost suficient de puternic să păzească porunca lui Dumnezeu, atunci s-ar fi arătat însuşi învingător al duşmanului său şi ar fi rezistat atacului mortal. Dar cum s-a dat cu propria voie păcatului, a fost înfrânt şi a devenit păcătos. Fiind rădăcina rasei noastre, ne-a produs ca descendenţi purtători de moarte. De aceea a trebuit pentru noi ca el să lupte iarăşi împotriva acestei înfrângeri şi să-şi revendice victoria, să scape de veninul purtător de moarte din sufletul şi trupul său şi să absoarbă viaţa, viaţa veşnică şi nestricăcioasă.
Trebuia să avem o rădăcină nouă pentru neamul nostru, un nou Adam, nu doar unul care să fie fără de păcat şi de neînvins, ci unul care să şi poată să ierte păcatele şi să elibereze de pedeapsă pe păcătoşi. Şi nu numai să aibă viaţă în Sine Însuşi, ci să poată şi readuce la viaţă, astfel încât să le poată oferi celor lipiţi de El şi legaţi de El prin rasă atât viaţa cât şi iertarea păcatelor, readucându-i la viaţă nu numai pe cei care vin după el, ci şi pe cei care au murit înaintea Lui. De aceea, Sfântul Pavel, marea trâmbiţă a Duhului Sfânt, exclamă Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă (I Corinteni XV, 45).
În afara lui Dumnezeu, nu există nimeni fără păcat sau făcător de viaţă sau în măsură să şteargă păcatele. Prin urmare, noul Adam trebuia să fie nu numai Om, ci şi Dumnezeu. El este în acelaşi timp viaţă, înţelepciune, adevăr, dragoste şi milă şi orice alt lucru bun, astfel că îl poate reînnoi pe Adam cel vechi şi îl poate readuce la viaţă, prin milă, înţelepciune şi dreptate. Acestea sunt opuse lucrurilor pe care autorul răului le-a folosit pentru a ne aduce îmbătrânirea şi moartea.
Dacă ucigaşul omenirii s-a ridicat asupra noastră cu invidie şi ură, Izvorul vieţii S-a ridicat pe Sine [pe Cruce], pentru bunătatea Lui nemăsurată şi pentru dragostea de oameni. El a dorit intens mântuirea făpturii Sale, adică, să restaureze prin Sine făptura Sa. În schimb, autorul răului a vrut să aducă făptura lui Dumnezeu în ruină şi, prin aceasta, să-şi supună omenirea sieşi şi să o lovească prin tiranie. Şi, aşa cum el a realizat cucerirea şi căderea omenirii prin nedreptate şi viclenie, prin înşelăciune şi şiretlic, tot astfel Eliberatorul a adus înfrângerea autorului răului şi restaurarea creaturii Lui cu adevăr, dreptate şi înţelepciune.
apasă pentru continuare

A fost un act de dreptate desăvârşită ca natura noastră, de voie înrobită şi doborâtă, să intre din nou în lupta pentru victorie şi să arunce robia sa voluntară. Aşadar, Dumnezeu a binevoit să primească de la noi natura noastră, unindu-se ipostatic cu ea în chip minunat. Dar era imposibil să se unească Firea Preaînaltă, a Cărei puritate este de neînţeles pentru raţiunea umană, cu o natură păcătoasă înainte ca ea să fie purificată. Prin urmare, pentru zămislirea şi naşterea Celui ce împarte puritatea, era nevoie de o Fecioară cu totul neîntinată şi Preacurată.
Astăzi sărbătorim memoria acelor lucruri care au contribuit odinioară la Întrupare. El, Care e Dumnezeu prin fire, Cuvântul împreună neoriginat şi împreună veşnic şi Fiul Tatălui Celui mai presus de toate, devine Fiul Omului, Fiul Pururea-Fecioarei. Iisus Hristos, acelaşi ieri şi azi şi în veci (Evrei XIII, 8), neschimbat în divinitate şi fără prihană în umanitate, El singur, cum a proorocit profetul Isaia, nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui (Isaia LIII, 9). Doar El nu a fost adus pe lume în nelegiuire, nici nu a fost zămislit în păcat, în contrast cu ceea ce Proorocul David spune cu privire la sine însuşi şi la fiecare alt om (Psalmul L, 5). Chiar şi în ceea ce El îşi asumă, El este cu desăvârşire curat şi nu are nevoie să fie Însuşi purificat. Dar, de dragul nostru, El a acceptat curăţirea, suferinţa, moartea şi învierea, ca să ni le poată transmite.
Dumnezeu S-a născut din neîntinata şi Sfânta Fecioară, sau mai bine să spun, din Preacurata şi Preasfânta Fecioară. Ea este mai presus de orice pângărire trupească şi chiar mai presus de orice gând impur. Zămislirea ei nu a rezultat din pofta trupească, ci din adumbrirea Preasfântului Duh. Acea dorinţă fiindu-i cu totul străină, prin rugăciune şi de pregătire spirituală i-a spus îngerului: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! (Luca I, 38) şi a zămislit şi a dat naştere. Deci, pentru a o face pe Fecioara demnă de acest scop măreţ, Dumnezeu a însemnat-o pe această fiică pururea-fecioară pe care astăzi o lăudăm din toate timpurile şi din eternitate, alegând dintre aleşii Lui.
Îndreptaţi-vă atenţia, de unde vine această alegere. Dintre fiii lui Adam, Dumnezeu l-a ales pe minunatul Set, care s-a arătat pe sine cer viu, prin purtarea lui potrivită şi prin frumuseţea virtuţilor sale. De aceea a fost ales şi din el Maica Domnului s-a ivit ca o trăsură divină meşteşugită de Dumnezeu. De ea a fost nevoie spre a da naştere şi spre a-i chema pe cei născuţi din pământ la înfierea cerească. Din acest motiv, şi spiţa lui Set s-a numite fii ai lui Dumnezeu, pentru că din această seminţie un fiu al omului s-a născut Fiu al lui Dumnezeu. Numele Set înseamnă o ridicare sau înviere, sau mai exact, îl arată pe Domnul, Cel ce făgăduieşte şi dă viaţă fără de moarte tuturor celor ce cred în El.
Şi cât de exactă este paralela! Set s-a născut din Eva, după cum ea însăşi a spus, în locul lui Abel, cel ucis de Cain din gelozie (Geneza IV, 25); iar Hristos, Fiul Fecioarei, S-a născut pentru noi în locul lui Adam, cel pe care autorul răului l-a ucis prin gelozie. Dar, Set nu l-a înviat pe Abel, din moment ce el a fost doar o preînchipuire a învierii. Dar Domnul nostru Iisus Hristos l-a înviat pe Adam, deoarece El este însăşi viaţa şi învierea celor din pământ născuţi, de dragul Căruia urmaşii lui Set au primit adopţia divină prin nădejde şi sunt numiţi copii ai lui Dumnezeu. Datorită acestei nădejdi ei au fost numiţi fii ai lui Dumnezeu, aşa cum a fost evident cel dintâi care s-a numit aşa, succesorul în alegere. Acesta a fost Enos, fiul lui Set, care, aşa cum Moise a scris, a fost primul care a nădăjduit să se cheme cu numele Domnului (Geneza IV, 26).
Astfel, alegerea viitoarei Maici a lui Dumnezeu, începând chiar cu fiii lui Adam şi mergând prin toate generaţiile de-a lungul timpului, prin Pronia lui Dumnezeu, trece la regele-profet David şi la succesorii regatului şi neamului său. Când a venit vremea, din casa şi moştenirea lui David, Ioachim şi Ana au fost aleşi de Dumnezeu. Deşi erau fără copii, erau prin viaţa lor virtuoasă şi dispoziţia lor bună cei mai desăvârşiţi dintre toţi cei descinşi din neamul lui David. Iar când în rugăciune îl implorau pe Dumnezeu să le dăruiască un copil, îi promiteau să-l închine lui Dumnezeu încă din copilărie. Dumnezeu Însuşi a proclamat-o pe Maica Domnului şi le-a dat-o ca pe un copil, pentru ca din astfel de părinţi virtuoşi să se ridice atotvirtuoasa copilă. În acest fel, fecioria şi rugăciunea unite au rodit făcând-şo pe Maica fecioriei, dându-i naştere întrup Celui născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de veac.
Iar când Drepţii Ioachim şi Ana au văzut că li s-a împlinit dorinţa şi că promisiunea divină s-a fost realizat în fapt, la rându-le, ca iubitori adevăraţi ai lui Dumnezeu, s-au grăbit să-şi împlinească jurământul dat lui Dumnezeu cât mai curând încă de când copila fu înţărcată. Ei au dus acum acest copil cu adevărat sfinţit al lui Dumnezeu, pe Maica lui Dumnezeu şi Fecioara, în Templul lui Dumnezeu. Iar ea, fiind plină de daruri divine chiar şi la o astfel de vârstă atât de fragedă ... Ea, mai mult decât alţii, a hotărât ce se va face cu ea. În felul acesta, a arătat nu doar că a intrat în templu, ci că însăşi a pătruns în slujirea lui Dumnezeu de bunăvoie, ca înaripată, străduindu-se spre această dragoste sfântă şi divină. Ea a considerat că este de dorit şi potrivit să intre în Templu şi să locuiască în Sfânta Sfintelor.
De aceea, marele preot, văzând că acest copil, mai mult decât oricine altcineva, a avut harul divin în ea, a dorit să o aducă în Sfânta Sfintelor. El a convins pe toţi cei prezenţă să o întâmpine cu bun venit, întrucât Dumnezeu a propus şi a dispus aceasta. Prin îngerul Lui, Dumnezeu a asistat-o pe Fecioară şi i-a trimis hrană mistică, cu care firea ei s-a întărit, iar trupul ajungând la maturitate a fost făcut mai curat şi mai mărit decât îngerii, având duhurile cereşti ca slujitori. Nu doar că a fost o dată condusă în Sfânta Sfintelor, ci a fost primită de Dumnezeu să locuiască acolo cu El în tinereţea ei, pentru ca prin ea, cereştile lăcaşuri să se deschidă şi să se dea spre veşnică locuire celor ce cred in miraculoasa ei naştere.
De aceea ea, de la începutul veacurilor, a fost aleasă dintre aleşi. Ea care se arată ca Sfânta Sfintelor, cu trupul mai curat chiar decât duhurile curăţite prin virtute, este capabilă să primească ... pe Cuvântul ipostatic al Tatălui Neoriginat. Astăzi Pururea Fecioara Maria, ca o comoară a lui Dumnezeu, se depune în Sfânta Sfintelor, astfel încât, la plinirea vremii, să servească drept bogăţie şi podoabă a toată lumea. De aceea, Hristos Dumnezeu o slăveşte pe Maica sa, atât înainte de naştere, cât şi după naştere.
Noi care înţelegem mântuirea, începută pentru noi prin Preasfânta Fecioară, îi dăm mulţumire şi laudă după puterile noastre. Şi într-adevăr, dacă femeia recunoscătoare (despre care Evanghelia ne spune), după ascultarea cuvintelor mântuitoare ale Domnului, a binecuvântat-o şi i-a mulţumit Maicii Lui, ridicând vocea deasupra mulţimii şi spunând lui Hristos Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! (Luca XI, 27), atunci noi, care avem cuvintele vieţii veşnice scrise pentru noi, şi nu numai cuvintele, ci şi minunile şi Patimile, şi ridicarea din morţi a firii noastre, şi de înălţarea de pe pământ la cer, şi făgăduinţa vieţii fără de moarte şi certitudinea mântuirii, noi cum să nu o lăudăm şi să nu o binecuvântăm neîncetat pe Maica mântuirii şi de viaţă dătătoarea, sărbătorind zămislirea ei şi naşterea şi Intrarea ei în Sfânta Sfintelor?
Acum, fraţilor, să ne mutăm de la cele pământeşti la cele cereşti. Să ne schimbăm calea de la trup la spirit. Să ne schimba dorinţa de la cele trecătoare la cele vecuitoare. Să dispreţuim plăcerile trupeşti, care servesc drept ispite pentru suflet şi care lesne se sting. Să ne dorim darurile spirituale, care rămân nemicşorate. Să ne întoarcem mintea şi atenţia de la preocupările pământeşti şi să le ridicăm la locurile neumblate ale raiului, la Sfânta Sfintelor, unde locuieşte acum Maica lui Dumnezeu.
Astfel cântările şi rugăcviunile către ea îşi vor atinge ţinta şi, prin mijlocirea ei, vom moşteni binecuvântările veşnice ce vor veni, prin harul şi dragostea de oameni a Celui ce pentru noi S-a născut din ea, a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Tatălui Său Celui fără început şi împreună veşnicului şi de viaţă Făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

- traducere şi adaptare de radugo, după traducerea în engleză -

vom fi iarăşi mai mult decât atât se întoarce

Ieri, tvr1 şi mai apoi realitatea ne-au oferit momente de vibrant patriotism şi aleasă simţire, fiind vorba de un invitat de seamă şi anume marele om de cultură şi marele europarlamentar şi iubitor de neam şi ţară şi tribun şi săptămânist şi în acelaşi timp candidat Corneliu Vadim Tudor.
Toate problemele care îi frământă pe alegători şi-au aflat în sfârşit un răspuns. Dosarul Flota e în integralitatea lui pe mâini bune, aceleaşi mâini care odinioară scriau la lumina lămpii lui Ilici imnuri de dragoste către academiciana de la Cimitirul Ghencea. În baza numitului dosar, dacă Moş Nicolae îi va aduce lui Vadim sceptrul prezidenţial, Băsescu va primi în schimb o pereche de cătuşe şi o pijama cu nişte dungi speciale. Antonescu stă şi mai nasol. E homosexual (lucru atestat de oamenii de bine de la Miliţia Capitalei), ba chiar travestit, de vreme ce în prima tinereţe semăna aşa de mult cu Mireille Mathieu. E găgăuz (adică găgăuţă), nu e român, ceea ce înseamnă implicit că doreşte independenţa Transnistriei. E spion german, la fel ca şi Klaus Johannis, premierul lui. Nici nu trebuie să ne mire de aceea faptul că virgulă colac peste pupăză acest Klaus Johannis e traficant de copii şi că Laura Codruţa Kövesi are probe concrete în acest sens şi, deşi e sibiancă de-a lui, n-are ce face şi urmează să-i orchestreze un proces. Ceva mai bine stă Geoană, care nu s-a temut să aibă o confruntare televizată cu Vadim şi cu Becali şi care, în consecinţă, a dovedit că are onoare.
Dar marele patriot şi europarlamentar nu s-a limitat la aceste demascări, ci a venit şi cu o soluţie concretă: Ghiţă Funar premier. Probabil logica a fost ca astfel să se încheie un ciclu, al primarilor de Cluj ajunşi prim-miniştri, deşi mă îndoiesc că revărsarea căruţei de clujeni la Palatul Victoria se va opri aici. Echipa marelui om cu o mare nu va ferici doar Românica noastră, ci un continent întreg, care se va putea bucura de multiplele competenţe ale inteligenţelor peremiste. Astfel, Anca Petrescu, arhitecta Casei Poporului, va deveni un foarte bun comisar european, uite că nu mai ţin minte pe ce domeniu. La fel, Marcu Tudor, fratele lui Vadim, doctorul Dan Claudiu Tănăsescu, care ar putea fi ministrul sănătăţii pe Europa, un gradat pe nume Berceanu care a fost campion la lupte, Marinescu-Bideu, Codrin Ştefănescu etc. - aceştia şi alţii vor deţine practic toate posturile-cheie la Bruxelles. Parlamentul Europei şi Guvernul României se vor peremiza aşadar complet, într-o foarte scurtă perioadă de timp. Singura problemă e aplicarea şi numărarea ştampilelor la scrutinul de duminică: sondajele însă arată de pe-acum o victorie la scor a Tribunului.

PS. Dacă te mai îndoieşti, stimate alegător, că Băsescu luptă pentru tine, află că pe meleagurile judeţului Botoşani, colorat în portocaliu, sunt gata să vină 25 de mii de luptători alegători din toate colţurile ţării, conştienţi că nu pot alţii să fure cât pot ei vota. Oştirea lui Băse vrea să le facă de petrecanie irascibililor moguli şi oligarhi din Crasnaleuca şi Curteşti. De ce le e frică nu vor scăpa!

despre parlament

Pe când se îngâna mileniul al doilea cu al treilea şi pe când cineva ajuns între timp preşedinte se juca cu ministerul transporturilor sau cu primăria, nu mai ţin minte, în nisip, am semnat şi am strâns semnături (un formular de zece, parcă) pentru o iniţiativă civică, pardon de expresie, a asociaţiei ProDemocraţia. Iniţiativa respectivă... iniţia chestii precum votul uninominal, parlamentul unicameral, reducerea numărului parlamentarilor şi alte mizilicuri dintr-astea.
Au trecut nişte ani, puţini pentru omenire, dar mulţi pentru mine, şi, revizitând aceste teme, încerc un sentiment de repulsie. Mai întâi, moda asta uni, sau topless, am putea să-i spunem, dacă privim parlamentul de azi ca fiind un costum de baie deux-pieces, care, urmând logica strip-tease-ului promovat de Cotroceni, urmează să rămână fără Sutien Senat. O asemenea modă nu mi se pare atât de apetisantă, fie şi pentru simplul motiv că s-a mai purtat înainte de '89. Marea Adunare Naţională a fost un parlament unicameral, cu deputaţi aleşi uninominal. Apoi, chestiunea reducerii de cheltuieli e o demagogie ieftină, de ameţit mai tare nişte inşi care de regulă sunt ameţiţi. Nu scrie nicăieri în Constituţie cât cheltuie sau cât trebuie să o cameră a parlamentului pe cap de parlamentar. Apoi, faptul că cel care propune o asemenea iniţiativă e preşedintele şi nu un grup de parlamentari nu mi se pare fair. Preşedintele dacă vrea să reducă ceva n-are decât să-şi reducă propriile beneficii, propriul grup de interese şi propriul câmp de iniţiativă. În fine, multe alte motive dintr-astea mă determină să votez pentru contra la referendumul lui Băsescu.
Dar problema principală pe care un asemenea referendum n-o rezolvă, ba dimpotrivă, o complică, este de fapt şi problema principală pe care o are Parlamentul nostru în acest moment şi anume problema reprezentativităţii. Putem calcula câţi oameni reprezintă un parlamentar împărţind numărul parlamentarilor la numărul votanţilor şi atunci mai puţini parlamenari ar avea o reprezentativitate mai mare; e însă un calcul fals. Parlamentarii nu-şi reprezintă alegătorii, ci propriul lor partid. Care e unul din trei. De un an de zile, la toate emisiunile, sunt prezente în dezbatere trei puncte de vedere, nu ale alegătorilor, ci ale unor partide. Cineva din partidul prezidenţial propunea să se reducă aceste puncte de vedere la două, unul care să fie al partidului de dreapta, altul al partidului de stânga. Or, e absurd să îţi imaginezi că societatea românească se împarte în trei. Sau în două. De ce să nu fie şi un partid de înainte şi unul de înapoi, unul de în-sus şi altul de în-jos? Nici în box nu sunt numai croşee de stânga şi de dreapta, există uppercut şi alte asemenea, deşi boxerul are în mod evident două mâini.
În locul preşedintelui, aş fi propus mai degrabă reducerea pragului electoral. În nici o democraţie europeană nu există patru partide parlamentare mari şi late. Hai să ne uităm la candidaţii la prezidenţiale, la ceilalţi candidaţi.
- Remus Cernea: mie mi se pare uşor vetust deoarece vine cu secularismul, evoluţionismul şi altele de gen într-o lume post-seculară (de la Jürgen Habermas citire), dar el pune o problemă care se pune în toate ţările, cu sau fără temei. În orice parlament din Europa există şi e nevoie de un partid ecologist; în România nu.
- Gigi Becali şi Vadim Tudor: reprezintă curente de gândire larg răspândite în societatea românească, curentul naţionalist şi curentul naţional-comunist. O consecinţă nefastă a faptului că PRM nu mai e în Parlament e aceea că discursul peremist s-a transferat la cele trei partide de stânga-dreapta rămase; astfel, avem, paradoxal, mai mulţi peremişti decât înainte.
- Eduard Manole: om de afaceri relativ tânăr, propune taxe şi impozite zero, TVA zero. Şi libertarianismul, în opinia mea, merită să aibă un purtător de cuvânt în Parlament.
- Avem şi un candidat „rom“ la aceste alegeri, nu i-am reţinut numele. Întreb şi eu: oare n-ar trebui să existe cineva care să reprezinte şi comunitatea ţiganilor, cu problemele ei, în forul legislativ al ţării?
Deci, şi aici, cheia nu stă în unificare, ci mai ales în diversificare.

CORECTARE.
Am scris în necunoştinţă de cauză despre Eduard Manole. Evident, un ins care vrea să înfiinţeze Comitetul de Stat al Planificării şi să etatizeze tot ce mişcă-n ţara asta nu e libertarian. Mulţumiri lui Machiavellian şi lui Mihai. Mea culpa. Rămâne însă valabilă necesitatea unui partid ceva mai la dreapta celor existente în Parlament.